5 cărți pentru preadolescenți
5 cărți pentru preadolescenți
Ziua cititorilor independenți 💪
Bună! 🤗 Bine ați (re)venit pe planeta celor mai frumoase povești pentru copii, și bun venit noilor noștri cititori asteroidizați via newsletterul Hacking Work (pe care, dacă nu-l citiți încă, you should).
Mulțumesc și acelora dintre voi care au completat survey-ul pe care l-am trimis săptămâna trecută. Unii din voi mi-au pus întrebări în formular, numai că e anonim și nu știu cui să răspund, așa că dacă aveți vreo întrebare directă, un reply la newsletter e cea mai bună variantă 😊
Săptămâna asta am ales 5 cărți pentru copii mai mari care vă garantez că v-ar plăcea și vouă. Prin copii mai mari înțeleg cititori complet independenți, 10+, care nu se simt intimidați de volume mai grosuțe, pot citi confortabil capitole lungi și nu mai au nevoie neapărat de ilustrații (deși majoritatea cărților din listă sunt un pic ilustrate).
Să încălecăm pe o șa și să începem povestea așa....
Sora lui Colăcel este un mic roman de Lavinia Braniște: mic în pagini, dar foarte mare în conținut. E povestea a două fetițe care ajung să fie surori vitrege, iar noi devenim martori la construcția relației lor.
Sincer, mi se pare o raritate ca un autor să scrie la fel de bine și pentru adulți și pentru copii (de obicei oamenii își imaginează că e ”foarte ușor” să scrii o poveste pentru copii - da, sigur). Lavinia Braniște este o astfel de raritate. Textele ei au așa... o detașare, un calm de observator care scoate la iveală cele mai neașteptate și fine detalii, fără niciun fel de judecată. Are un fel de scriitură foarte limpede, clară, care te face să simți că te uiți la un documentar cumva, nu că ai citi o carte. Și reușește să vadă lumea exact așa cum o vede o fată de 11 ani, sensibilă și inteligentă (din fericire am și eu una în viața mea și știu cum e ❤️), care observă lucruri invizibile uneori pentru ochiul de adult.
”Un copil, oricât de mic, are și el un trecut. Dacă nu e prea vesel, părinții speră că n-o să-l țină minte. Că o să urmeze atâtea lucruri importante și interesante încât mai târziu va trece cu vederea că i-a încurcat și l-au adus înapoi la bunica, de exemplu.”
Ca tematică, aș spune că e o carte despre familie și relații, despre prietenie (a lor cu băiatul din vecini), dar și despre micile ciudățenii pe care le au copiii uneori, lucruri care nouă adulților ni se par bizare, dar pe ei îi apropie. Eu aș citi-o și ca părinte, n-o să vă ia mai mult de 2 ore și o să vedeți și voi din nou lumea cu ochi de preadolescenți. (Și o să aflați cine e Colăcel! :D)
Sora lui Colăcel, Lavinia Braniște, editura Arthur. Recomandarea de vârstă a editurii: 10+.
O altă raritate din aceeași categorie de autori care apparently înțeleg toate vârstele este și Salman Rushdie.
Harun și marea de povești este un mic roman din categoria realismului magic (mâna sus cine mai are asta ca genre preferat! 🤩), o alegorie politică mascată sub forma unei fermecătoare povești pentru copii. (Ca și Ickabog, despre care trebuie să vorbim altă dată.). Pe scurt, Harun este băiețelului unui minunat povestitor, Rașid - Noianul de cuvinte, care trăia într-o bulă de fericire într-un oraș, altfel, extrem de nefericit. Însă Rașid își pierde harul în ziua în care soția îl părăsește (deoarece ”Capul ți-e plin de fantezii, nu mai ai loc și pentru fapte concrete!”). Iar Harun decide să caute Oceanul de Povești, din care tatăl său îi spunea că i se trage inspirația, ca să îl ajute să-și revină. Adventure begins!
Cartea a fost publicată în original în 1990, la doar doi ani după Versetele Satanice, și în mod clar conține multe aluzii la cenzură. E o poveste care poate fi descifrată în multe straturi, pentru cine are urechi de auzit, curiozitate pentru analizat și referințe culturale (1001 nopți, folclor indian etc) cu care să poată face legătura. Însă pentru cine are, să zicem, doar 11 ani, este o poveste încântătoare, care te prinde în mreje și nu te mai lasă, cel puțin eu așa îmi amintesc experiența primei lecturi cu ea, ca pe o plăcere fantastică. (OK, aveam mult mai mult de 11 ani, recunosc 🤦♀️)
Harun și Marea de Povești, Salman Rushdie, editura Polirom. Vârsta recomandată de editură: 12+ ani.
Are și o continuare, Luka și Focul Vieții, apărută tot la Polirom, dar pe care n-am citit-o (încă). Pusă pe listă!
Radio Popov și copiii uitați de Anja Portin e cartea pe care o citesc acum, deci în teorie n-ar trebui să o recomand până n-o termin, but I love it și nu pot să mă abțin! ❤️❤️ (Merge f bine ca antidot la nonfiction-ul de adulți pe care îl citesc acum, care e ceva despre motivație, grit și cum să termini lucrurile pe care le-ai început :)).
Anja Portin este o autoare contemporană finlandeză, iar această carte a fost premiată cu trofeul de literatură Finlandia Junior, așa că vine deja pre-recomandată. Este povestea lui Alfred, un băiețel ”uitat” de tatăl lui, mereu plecat cu afaceri, care e descoperit întâmplător de Amanda, un „înger păzitor” al copiilor nebăgați în seamă. În podul ei de acasă, Alfred găsește primul radio inventat de fizicianul Popov (informație istorică reală) și cu ajutorul acestuia reușește să ia legătura cu alți copii aflați în situația lui.
Este o poveste foarte captivantă și bine scrisă care te trece printr-o varietate de emoții - de la compasiune pentru Alfred și ceilalți copii, la speranță, teamă, amuzament, ușurare. Copiii din cartea asta nu sunt abandonați pe bune sau orfani, ci doar ignorați de părinți până la uitare, iar autoarea are capacitatea să „coboare” în suflețelele lor și să ne facă să înțelegem exact cum se simt: de la durerea profundă până la capacitatea de a face haz de necaz împreună cu emisiunea de la Radio Popov. Dar, deși tratează o temă grea, nu e deloc o carte împovărătoare. Mi-a amintit ca feeling de Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier de Flavius Ardelean, câștigătoarea celui mai bun roman pentru copii al anului trecut la Cărturino (care mie mi-a plăcut FOARTE mult)
Radio Popov și copiii uitați, Anja Portin, ilustrații de Miila Westin, editura Humanitas Junior. Vârsta recomandată de editură: 9+ ani (eu sincer aș pune măcar un an în plus la recomandarea asta, textul mi se pare destul de lung)
Maniunea de Narine Abgarian, de la Frontiera, o poveste autobiografică în care autoarea își amintește prietenia de la 11 ani cu cea mai năzdrăvană fată din lume - Maniunea, Manka, Manecika, Maniunecika* și alte diminutive pline de afecțiune ❤️ care sunt doar un detaliu din tabloul fermecător al unei copilării... fermecate, așa cum sunt (cam) toate copilăriile rememorate prin filtrul de adult. (A nu se confunda cu capra Maniak din aceeași carte, care își face o apariție spectaculoasă într-o sală de cinema - of all places. :))
Mi-a plăcut ffff mult, dar nu știu dacă e neapărat o carte pentru copii - este sigur o carte pe care o pot citi și copiii, cum citeam noi ”Amintiri din copilărie” când eram mici, dar cu extra layer de istorie (viața în Armenia sovietică în anii '80) . Și cu o... nostalgie, un aer de bunătate și de iubire de familie, dincolo de tot zbuciumul din societate. Also, e o carte foarte-foarte amuzantă, are un umor de situație delicios și natural. Este prima parte dintr-o trilogie, sper să apară și celelalte.
Maniunea, Narine Abgarian, editura Frontiera. Vârsta recomandată de editură: 10+ ani (eu aș pune 10-101 ani! ❤️ Trebuie să o aveți în bibliotecă, e un titlu feel-good garantat)
(De aceeași autoare tocmai a apărut Bunicul de ciocolată, o carte chiar scrisă pentru copii care fix acum a ajuns la mine! Pentru că Narine Abgarian - fun fact, născută în același an cu Anja Portin de mai sus - e pe lista mea de „I see, I buy”. Să citiți și cărțile ei pentru adulți, sunt minunate.)
Înapoi în țările nordice cu Frații Inimă de Leu, cel mai controversat roman de Astrid Lindgren. Nu știu dacă ați citit ediția de newsletter despre Astrid Lindgren, dar a fost o femeie și o scriitoare foarte curajoasă. Iar cartea asta este cea mai dură. Karl și Jonatan sunt frați. Jonatan - cel mare, neînchipuit de frumos, inteligent și curajos. Karl - cel mic, bolnav grav, știe că va muri în curând și e trist că moartea îl va despărți de Jonatan.
Nu vreau să dau spoilers, dar eu - cu mintea de adult care caută mereu explicații concrete - judec că este o carte încărcată care vorbește despre moarte, boală și posibil sinucidere (deși nimeni nu spune acest cuvânt și totul este interpretabil), despre rezistența politică și lupta împotriva unui regim opresiv, despre o societate nedreaptă și curajul de a te revolta.
Dar autoarea nu este de acord. Dacă aș întreba un cititor adult „Despre ce este această carte?”, aș putea primi răspunsul: „Este despre moarte și reîncarnare și tot felul de lucruri îngrozitoare și triste.” Niciun copil nu ar răspunde așa. Ei citesc „Frații Inimă de Leu” ca pe o carte de aventuri palpitantă, despre doi frați care țin extraordinar de mult unul la celălalt și care sunt fericiți atâta timp cât pot fi împreună, oriunde ar merge. Iar copiii îmi scriu și îmi mulțumesc pentru finalul fericit.
Eu aș crede-o pe cuvânt, având în vedere că a primit mii de scrisori de la copii din întreaga lume după ce a publicat această carte (penultima pe care a scris-o, înainte de Ronia, fată de tâlhar, o altă bijuterie).
Frații Inimă de Leu, Astrid Lindgren, ilustrații de Ilon Wikland, editura Arthur. Vârsta recomandată de editură: 10+ ani.
În altă ordine de idei, ați auzit de Biblioteca Prichindeilor? Este o rețea de 23 de biblioteci împrăștiate prin întreaga Europă, conduse de o echipă grozavă de mame tinere care, deși nu mai locuiesc aici, citesc povești în limba română copiilor. Sunt minunate, și-au lansat de curând site-ul și organizează și evenimente online. Unul dintre acestea va avea loc sâmbătă, 28 septembrie: Prichindeii la povești cu Principele Nicolae al României și Principesa Alina.
Ceea ce îmi dă și mie o idee - ce ziceți, să mai facem și noi storytimes online de aici de pe Asteroid? Nu mi-e dor de pandemie deloc, dar storytime-urile video de pe vremea aia erau distractive 🤩
Să aveți o săptămână magică! 💫
❤️ Ana