Discussion about this post

User's avatar
iulia's avatar

Oh, ce temă frumoasă!

Am crescut la țară, într-o familie de învățători, cu dulapuri pline de cărți, doar că pe rafturile cele mai de sus (pt eye-level placement existau încă bibelourile). Chiar dacă nu erau de sus până jos doar cărți, cred ca era totuși casa cu cele mai multe cărți din sat, dar pentru mine nu prea reprezentau interes. Îmi amintesc, însă, că în spatele casei, după ce săreai, sau te băgăi pe sub niște leațuri ce țineau loc de gard, era o casă din chirpici, fără curent electric și fără niciun semn de trai decent. Acolo locuia o tânără orfană care îi mai modifica maică-mii câte o rochie la mașina de cusut și la care mama ma trimitea cu căte o sticlă de lapte proaspăt muls și câteva cărți împrumut. Făceam asta destul de des, îi duceam cărți și le aduceam înapoi pe cele deja citite. Cred că bucuria din ochii ei la vederea cărților m-a făcut și pe mine curioasă. Și apoi am descoperit Cireșarii...

Expand full comment
Iulia Turcanu's avatar

Eu am descoperit cititul singură, pe la 10 ani, cu „Aventurile lui Huckleberry Finn”. Nu-mi citise nimeni până atunci și nici nu aveam cărți în casă. Dar într-o zi, din plictiseală, eu și fratele meu ne-am făcut abonamente la bibliotecă. Era o bibliotecă mică din sat, cu rafturi care miroseau a praf și hârtie veche. A fost începutul. Până am plecat la liceu am devorat toată biblioteca pentru copii, dar Huckleberry Finn a rămas preferatul meu.

Expand full comment
14 more comments...

No posts