5 aventuri pentru cititori curajoși [9-12 ani]
De la Teatrul Cartier spre Cornucopia, cu oprire în Țara Cuvintelor Anapoda
Hello you lovely people! 💫❤️ Sper că ați avut o săptămână bună. Eu am început (în sfârșit :)) să mă dezmeticesc în noul an.
Azi avem cărți pentru 9-12 ani, dpmdv cel mai complex segment de vârstă când vine vorba de recomandări. Pentru că sunt copii de 9 ani sau mai mici care nu au probleme cu - ba chiar caută! - romane lungi, cu mult text și acțiune complexă. Și sunt copii de 11 ani care (încă) n-au răbdare pentru cărți prea lungi. În selecția de azi am încercat să acopăr mai multe titluri și formate, de la cărți jumătate-ilustrație până la romane care se citesc pe nerăsuflate.
Sunt cinci titluri foarte diferite, dar au ceva în comun: aventura! Fie că e vorba de o aventură la un castel (poate bântuit?!), de una cu extratereștri, de un monstru nemaivăzut sau o aventură printre cuvinte neobișnuite 😀
O să trecem prin cărți în ordinea dificultății, de la cea mai light & fun, ușor de citit, până la cea care mi se pare mie cea mai complexă și groasă :)). Ca la meniul de la restaurant - de la aperitive care să deschidă pofta (de citit!) până la felul principal. Și la desert vă reamintesc că sâmbătă viitoare ne vedem online la storytime în direct 😍 Alegem cartea împreună, citiți până la final ca să votați titlul preferat.
Și acum... să începem! 💪
💫 Regele Ugu. Arătarea din spațiu, Adam Stower
Arătarea din spațiu este a treia și ultima carte din seria Regele Ugu, scrisă și ilustrată de Adam Stower. Nu știu exact cum se numește tipul ăsta de carte care nu e nici roman, nici bandă desenată, deși împrumută elemente de la ambele, dar este exact genul de carte pe care o recomanzi unui copil căruia nu-i place să citească, pentru că este irezistibilă.
La prima vedere, e atrăgătoare și prin formatul micuț și dimensiunea care nu te sperie, dar și prin ilustrațiile foarte vii, detaliate. Povestea e ușurică și amuzantă, cu mister, aventură și glume, adulți prietenoși (părinții lui Andi Firicel), dar și adulți-inamici care vor să curețe lumea și de ultima bacterie (asistenta Dihoiu, care trebuie oprită!)
Dacă ați citit vreuna din cărțile anterioare din serie, știți deja că regele Ugu este de fapt o fată foarte deșteaptă, o super inventatoare care locuiește deghizată și ferită de ochii lumii în colțișorul ei de pădure, iar amicul ei Andi Firicel e un băiețel inteligent, dar mai puțin aventuros, care însă dă dovadă de perspicacitate și curaj în momente importante (și practic ăsta e curajul care contează în viață, nu?) Împreună, ei trec prin diverse întâmplări palpitante, redate atât printr-un text foarte alert, cât și prin ilustrații dinamice - cadre de bandă desenate, vignete cu dialoguri, planuri schițate pe hârtie, spread-uri cinematice!
Este o carte despre prietenie, curiozitate și îndrăzneală, despre a fi tu însuți și a-ți înțelege punctele forte și punctele slabe :D. Dar, mai important, e o carte care te ține cu sufletul la gură și te face să râzi, fără să conțină nicio glumă proastă. Partea cea mai amuzantă dpmdv este blitzuitorul cu care asistenta Dihoiu blițuie tot ce-i stă în cale, în principiu extratereștrii. Sunt curioasă voi ce părere aveți despre ea!
→ Regele Ugu. Arătarea din spațiu / King Coo. The Thing From Space, 2020
Adam Stower
Traducere din limba engleză de Anca Bărbulescu
Editura Humanitas Junior
💫 Aiurea-n tramvai, Adina Rosetti
Aiurea-n tramvai nu e o carte nouă, dar tocmai a fost reeditată la Arthur, într-o ediție ilustrată de Oana Ispir. Am fost (și sunt) într-o mare dilemă cu încadrarea ei la o categorie de vârstă, pentru că mi se pare prea mult pentru 6 ani, prea puțin pentru 12 :)). Până la urmă, e mai puțin important: este pentru cititori de orice vârstă cărora le plac jocurile de cuvinte și expresiile interesante.
V-ați gândit vreodată cum ar fi dacă tot ce am spune ar avea sensul propriu? Cum ar fi să spui ”bag mâna-n foc pentru asta!” și chiar să trebuiască să bagi mâna în foc? Sau ”minte de-ngheață apele!” iar apele chiar să înghețe în clipa în care mincinosul a vorbit? Sau ”azi mănânci răbdări prăjite!” și să te trezești în față cu o farfurie chiar de... răbdări prăjite? (Care, se pare, sunt invizibile, inodore și insipide.)
Ei bine, Anton, eroul poveștii noastre, exact asta pățește: se enervează prea tare, vorbește cam urât și se trezește captiv într-o lume în care tot ce spui înseamnă exact ce se aude. Totul e anapoda în Țara Cuvintelor Anapoda! (deși s-ar putea spune că de fapt în țara aia cuvintele sunt cât se poate de precise, noi aici le-am luat și le-am dat niște sensuri cam anapoda, hmmm?)
În fine, întrebarea e cum ar putea Anton, care se satură repede de răbdări prăjite (mai bine zis nu se satură deloc, pentru că nu țin de foame) să se întoarcă în confortul camerei lui de acasă? Cu ajutorul noilor lui prieteni, Linge-Blide, Zgârie-Brânză și Mațe-Fripte, pleacă în căutarea șefului Anapoda, domnul Teleleu Tănase. Care, după cum îi spune și numele, e cam greu de găsit. Pe parcursul călătoriei, întâlnesc tot felul de situații care lui Anton i se par nemaivăzute, dar pentru ceilalți sunt banale: o doamnă care vorbea unor pereți, un domn care își căuta mințile pierdute... Desigur, până la urmă situația se rezolvă, iar Anton ajunge înapoi acasă. Dar nu oricum, ci îmbogățit cu un bagaj de expresii interesante pe care le vor dobândi și copiii voștri, dacă ajung la capătul călătoriei împreună cu el!
Bonus, la finalul cărții găsim și un glosar cu zeci de expresii neaoșe explicate, pariez că pe unele ați și uitat că le știați.
→ Aiurea-n tramvai, 2024 (ediția aceasta. Povestea a fost publicată prima dată în 2018)
Adina Rosetti
Ilustrații de Oana Ispir
Editura Arthur
💫 Casa Winterborne. Răzbunare și curaj, Ally Carter
Casa Winterborne. Răzbunare și curaj este prima dintr-o serie de (deocamdată, poate) doar 2 volume și singura tradusă la noi. Ally Carter (pseudonim) este o autoare care a scris mai mult YA, iar Casa Winterborne e primul ei titlu ”middle grade”. Vreau să vă spun că eu cartea asta chiar n-am putut-o lăsa din mână, mi-a plăcut foarte mult ❤️ Este o poveste contemporană care are loc într-un vechi castel înfricoșător, are de toate - și tehnologie, dar și cotloane misterioase! și amenințări cu sabia, dar și drone! Pe scurt, povestea se învârte în jurul orfanei April, care ajunge să locuiască în Casa Winterborne alături de alți patru copii fără părinți, sub supravegherea unui majordom de treabă și a unei doamne fermecătoare, care este însă mai mult decât ceea ce pare a fi. Castelul însă ascunde un mister nebănuit (și evident periculos) pe care cei cinci îl vor rezolva în echipă.
Pe lângă povestea captivantă în sine, mi-au plăcut foarte mult eroii: cei cinci copii foarte diferiți și foarte credibili și dezvoltați ca personaje, cu personalități surprinzătoare, fiecare cu talente și abilități proprii. Felul în care evoluează relația lor - de la străini, unii chiar circumspecți la început, până la o adevărată familie la final, este partea cea mai satisfăcătoare din poveste (mă rog, pe lângă deconspirarea maleficului unchi Evert).
Cartea este împărțită în 36 de capitole și nu are ilustrații deloc, dar se pretează la devorare, vă spun :)). Ar fi meritat o copertă mai expresivă, nu ilustrații Adobe Stock, dar nu lăsați asta să vă descurajeze, chiar e grozavă.
→ Casa Winterborne. Răzbunare și curaj / Winterborne Home for Vengeance and Valor, 2020
Ally Carter
Traducere din limba engleză de Mădălina Constantin
Editura Corint Junior
💫 Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier, Flavius Ardelean-Bachmann
Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier este câștigătoare a primei ediții Cărturino, la categoria Cartea de literatură pentru copii a anului (2023), așa că sper că deja o știe toată lumea. Dacă nu... ahh, ce plăcere vă așteaptă! 😍
Eroina, Iris, este ostracizată de directoarea orfelinatului în care locuiește, doamna Kralle, pentru că e diferită într-un anumit mod nu doar de ceilalți copii, ci și de orice om obișnuit. Închisă în pod, Iris se împrietenește însă cu o păpușă. Care se dovedește a fi și ea diferită de alte păpuși... În final, după o serie de aventuri fantastice (literalmente), Iris descoperă lumea magică a teatrului de păpuși Cartier, unde își regăsește familia.
Este o poveste minunată, care invită - nu invită, învăluie cititorul în mrejele fanteziei, te simți de parcă ai coborî împreună cu Iris într-o altă lume și trăiești alături de ea toate întâmplările - asta și pentru că monologul ei interior e bogat în detalii despre ce simte și judecă ea, cu mintea ei de copil inteligent și atent la lumea din jur. Dincolo de povestea foarte imersivă, mi-a plăcut mult personajul Iris și reacțiile ei plauzibile - e o fetiță curajoasă, dar uneori frica o copleșește, îndrăznește să susțină adevărul în fața adulților chiar dacă știe că n-are nicio șansă să câștige, și mai ales își păstrează mereu un sâmbure de încredere și în situații aparent fără ieșire.
Mi-au mai plăcut foarte mult și numele personajelor - doamna Kralle și domnul Burrata, motanul Kierkegaard, doamna Kah și domnul Wuh - cum să nu fii fascinat de lumea asta? (Ah, dar să nu-l uităm pe domnul Toth - cum se și vede după nume, e singurul adult normal și bun din toată povestea.)
Cartea are 25 de capitole scurte și este ilustrată de Radu Răileanu cu o serie de tablouri care adaugă la feelingul dark al poveștii. Dar nu vă temeți, totul e bine când se termină cu bine, iar știința spune că poveștile sunt o cale pentru copii de a trăi pericole fără să fie real în pericol. Vă promit că o să vă placă mult! 😍
Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier, 2023
Flavius Ardelean-Bachmann
Ilustrații de Radu Răileanu
Editura Polirom Junior
💫 Ickabog, J.K. Rowling
Că tot vorbeam de scriitoare care adoră jocul de-a cuvintele: JK Rowling! 😍 Da, cu toții suntem Potterheads, dar există viață și după poveștile cu vrăjitoare. Ickabog este o poveste despre care autoarea spune că a început-o pe când copiii ei erau mici și le-o spunea seara la culcare - în timp ce, în viața reală, scria la Harry Potter. Când a venit pandemia, și-a amintit de această poveste veche, a scos-o de la naftalină, a mai scuturat-o puțin și a publicat-o online gratuit, capitol cu capitol. (Poate vă amintiți că la acel moment apărea și în română pe site-ul editurii Arthur.) La finalul pandemiei povestea a apărut într-un volum frumos, ilustrat în fiecare limbă cu desene făcute de copiii din țara respectivă.
Pe scurt: Cornucopia este o țară minunată, ținutul abundenței, unde curg lapte, miere și eclere pe toate drumurile. Este condusă de Fred cel (autodenumit) Neînfricat, un rege nu neapărat rău, dar... hmm, cum să vă spun, dacă Andi Firicel din prima carte de azi este ”deștept la bibilică”, Fred este exact opusul lui. Din păcate, sfătuitorii săi principali sunt lorzii Stupitu și Clapon, care sunt nu numai considerabil mai inteligenți decât regele, dar lacomi și rău intenționați. Frumoasa Cornucopia se învecinează însă cu nenorocosul ținut Mocirlova, sărac și neroditor, unde singurul lucru demn de reținut este legenda Ickabogului, o creatură înfricoșătoare, ucigașă, despre care se spun nenumărate povești, dar bineînțeles că nimeni nu l-a văzut cu ochii lui vreodată.
Situația însă începe să se schimbe în momentul în care regele Fred decide să-și demonstreze curajul, pornește în căutarea Ickabogului (dar nu singur, știți, ar fi fost periculos) și, în fanfaronada sa, manipulat de cei doi ”sfetnici”, spune o minciună care pornește un șir de întâmplări nefaste. (La capătul cărora aflăm ce e cu Ickabogul - și veți fi surprinși!)
Ce-mi place la JK Rowling este că e un autor foarte fidel poveștii. Nu zaharisește nimic, nu salvează personaje numai ca să nu plângă cititorul, nu îndulcește întâmplările ca să menajeze emoțiile fragile ale spectatorilor. În cartea asta se întâmplă lucruri dure, personaje de care ne-am atașat mor, altele trec prin dificultăți pe care uneori chiar nu credem că le vor depăși (aveți încredere! ❤). N-aș spune că e o carte întunecată, ci un basm politic foarte sincer care vorbește despre corupție, manipulare, abuz de putere și consecințele sale. E în mod sigur o carte care invită cititorul de orice vârstă să-și aplice gândirea critică - și în același timp o lectură palpitantă, care ne trece printr-un curcubeu de emoții și ne lasă cu multe teme de gândire deschise.
Merită menționat și că este o ediție foarte frumoasă, cu supracopertă și titlul scris auriu 😍, așa că e și o plăcere vizuală să o ai în bibliotecă.
→ Ickabog, 2020
J.K. Rowling
Ilustrații în ediția în limba română: copii din România 😍
Traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir
Traducerea versurilor: Florin Bican
Editura Arthur
Acestea fiind zise, nu uitați că sâmbăta viitoare ne vedem la storytime, la ora 10! Încă nu știu ce citim, dar ce ziceți să alegem împreună? Vă propun două povești cu lup. Dar în niciuna dintre ele lupul nu este ce pare a fi! Ambele sunt potrivite de la 4-5 ani în sus 😍
Să aveți o săptămână fantastică! Ne vedem curând 😍 Și nu uitați: Cărțile Sunt Distractive! 💫
❤️Ana