Tips & tricks: Cum să citești povești cu voce tare

Înainte, cititul cu voce tare era de fapt cum se obișnuia să se citească, fiind o activitate de cel puțin două persoane (ce gălăgie era în bibliotecile din Antichitate!) care s-a păstrat secole de-a rândul. De fapt, cititul, as we know it (da, da, cu gura închisă și inima deschisă) era deja practicat de Sf. Ambrozie în secolul IV și consemnat, pentru prima oară, de Sf. Augustin ca un soi de novelty genial, care s-a perpetuat până în zilele noastre tocmai pentru că pune în evidență relația specială cititor-carte, într-un mod intim, interiorizat și unic. 

Fast forward, astăzi, copiii ne cer de fapt să ne întoarcem la genul acela de citit care nu-ți mai aparține în totalitate, deschis către exterior și dezbatere, dar care fructifică un alt fel de relație specială: relația părinte-copil și, ulterior, relația copil-carte. 

Prin intermediul nostru, copiii înțeleg și preiau feluri de a citi și a recepta o carte, chei de lectură, atitudini față de poveste și spiritul critic. Deci, e foarte important să încercăm să le captăm atenția, să le înțelegem preferințele și să rămânem noi, adulții, deschiși la opțiuni, lăsând la o parte, cât putem, prejudecățile și fricile noastre.

Urmează câteva mici ponturi pe care le-am descoperit tot încercând, greșind și adaptând, atunci cand eu însămi am citit cu voce tare, copiilor.

  • Stați cu cartea în mâini, iar cu copilul în brațe( sau foarte aproape de voi)– înainte de toate, poziția e cheia. Copilul nu trebuie să se simtă amenințat sau dat la o parte cand deschideti cartea. Ar fi bine să vă poată vedea fața, să vă poată citi expresiile și să știe că de fapt citiți împreună și e implicat în proces. E complicele vostru!
  • Începeți cu începutul (analiza coperții)– dacă vorbiți mai întâi despre copertă, deja puteți să vă aruncați în variante și supoziții despre poveste, iar la final să aveți discuția de follow-up :am avut sau n-am avut dreptate?; ce s-a întâmplat de fapt? ne-a păcălit coperta? Procesul acesta îl va pregăti pentru lecturarea ilustrațiilor din interiorul cărții.
  • Nu sariti repede peste datul paginii și explorați factorul surpriză. Imaginați-vă că sunteți la teatru, iar orice pagină este cortina groasă care dezvăluie de fiecare dată altă scenă, cu alt decor. Dramatizați procesul, construiți un pic de suspans și tensiune și nu vă grăbiți! Fie că acompaniați cu niște sunete, sau pur și simplu cu vorbe, datul paginii e cel mai teatral gest atunci cand citiți, deci merge făcut lent și cu participarea directă a copilului. Surpriza( ce se găsește pe pagina următoare) funcționează și mai bine atunci cand este la fel pentru toată lumea( chiar dacă știți ce urmează).Te miri că un crocodil e îmbrăcat în rochie de prințesă? Te miri, ce să faci?!
  • Citiți și ilustrațiile! Aici mă refer la cele care vin cu ceva în plus față de text, sunt în contrapunct sau în opoziție față de text, dau indicii ascunse în detalii de linie, culoare și stil (o caricatură spune altceva despre personaje, față de o acuarelă). Cititul imaginilor (cu sensul general englezesc de images) este parte din proces, iar copiii sunt cei care, de cele mai multe ori o fac, la nivel inconștient, cel mai bine. Atât timp cât noi citim textul, ei citesc varianta lor urmărind povestea din ilustrații. Deci, profitați de imagini ca să îmbogățiți experiența lecturii (în plus, va dura mai mult!)
  • Citiți lent, încet, cu intonatie, dar cu măsură – Știu, tocmai eu spun asta, care s-a antrenat să “facă voci”, însă, vă spun din experiență că atunci când citiți unui public restrâns și exclusivist :D, merge dacă domoliți un pic entuziasmul și vă faceți clar înțeleși (la grupuri de copii e altceva, acolo trebuie să ai plămâni). Deci, adoptați un ton entuziast, dar coborâți un pic vocea, fiți clari și calmi! Asta cel puțin la început, că după a 130-a recitire parcă îți vine să te urci în copaci ca Maimuțica Bramburica.
  • Distrați-vă! It’s a must! Entuziasmul, dorința, plăcerea și pasiunea se transmit (nu mai zic de râs, care e super contagios). Așa că, profitați de momentul pe care îl aveți împreuna și comentați personajele și deciziile pe care le iau, modul în care sunt subliniate trăsături de caracter prin ilustrații, sau alegerea unor cuvinte mai colorate. E momentul în care se pun întrebări, iar răspunsurile pot fi șui, greșite, alambicate, absurde sau, dacă preferați, academice și instructive. Râdeți! Educația prin râs are efecte de lungă durată și poate duce la bookaholism.

Departe de mine să încerc să îmi impun părerile și, oricum, am învățat din experiență că niciodată nu e la fel, chiar dacă citești aceeași poveste aceluiași copil. Deci, luați lucrurile de mai sus ca niște jaloane personale și ușor de mutat, în funcție de fiecare.

La final, vă invit să ne deschidem ochii mari și să ne ciulim urechile, că avem o groază de chestii de învățat de la copii. De exemplu, de la ei am învățat să citesc aceeași carte și să descopăr că are mereu altă poveste.

Happy readings & rereadings!

Mădălina Povestaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.