Împarte o carte: campanie de donații de carte

Campania ”Împarte o carte” este realizată de Asteroidul B 612 în parteneriat cu Asociația ”Eu, tu și ei” – programul c@rte în sate. Durata campaniei:  15 octombrie 2021 – 15 octombrie 2022.

În cadrul acestei campanii, puteți dona cărți pentru copii Asociației ”Eu, tu și ei”, aducându-le la Librăria Asteroidul B 612, Str. Carol Davila 96 (cartier Cotroceni). Cărțile vor fi expediate lunar la Focșani, la sediul asociației.

Fiecare donator din cadrul campaniei va primi în semn de mulțumire cardul ”Împarte o carte”, pe baza căruia va putea achiziționa cărți cu o reducere de 10% în librăria Asteroidul B 612, până la finalul campaniei (15 octombrie 2022).

Fiecare donație va fi verificată înainte de a fi acceptată. O donație acceptată trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • Să fie un titlu ce se adresează preponderent copiilor 0-14 ani
  • Să fie o carte în stare bună (curată, cu coperta întreagă, fără pagini rupte, fără pete sau mâzgălituri)

 

Regulament campanie

  1. ORGANIZATOR

Programul de donații ”Împarte o carte” (denumit in continuare “Programul”) este organizat si desfasurat de S.C. ASTEROIDUL B 612 SRL, o societate comerciala romana, cu sediul social in Bucuresti, str. Mitropolit Varlaam 88A, numita in cele ce urmeaza “Organizatorul”.

Participantii la Program sunt obligati sa respecte termenii si conditiile prezentului Regulament al Programului (denumit in continuare “Regulamentul”).

Regulamentul este disponibil pe web la adresa www.asteroidulb612.ro

  1. TERITORIUL PROGRAMULUI

Programul este organizat pe teritoriul României si se desfasoara în librăria Asteroidul B 612 localizată pe str. Carol Davila 96, București și pe site-ul librăriei.

  1. DREPTUL DE PARTICIPARE

La Program pot participa toate persoanele (denumite in continuare “Participanti”) care au resedinta in Romania, cu varsta de 18 ani impliniti la data intrarii in Program.

  1. DURATA PROGRAMULUI

Programul se desfășoară între 15 octombrie 2021 – 15 octombrie 2022.

  1. INSCRIEREA IN PROGRAM

Înscrierea în program  se face pe baza efectuării unei donații admise de carte în campania ”Împarte o carte”. Donație admisă se consideră orice carte care respectă condițiile enunțate la pct. 7.

  1. CARDUL DE REDUCERE ”împarte o carte”

Cardul de reducere este valabil atât în librăria fizică Asteroidul B 612, cât și online pe site-ul www.asteroidulb612.ro (prin introducerea seriei). Reducerea este valabilă numai la achiziția de carte, nu și de alte produse sau servicii oferite de Asteroidul B 612. Reducerea nu se cumulează cu alte oferte, reduceri, cadouri sau carduri de fidelitate. Cardul este valabil până la 15 octombrie 2022, indiferent de data emiterii lui.

  1. DONAȚIE ACCEPTABILĂ

Se consideră o donație acceptabilă o carte care respectă simultan următoarele condiții:

– este un titlu care se adresează cu precădere copiilor de 0-14 ani

– este o carte în stare bună (fără pagini rupte, desene, pete, mâzgălituri etc.)

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica fiecare donație și de a refuza cărțile care nu respectă ambele condiții. Refuzul unei donații duce și la pierderea dreptului de a primi cardul de reducere ”Purtător de povești”. 

  1. EXPEDIEREA CĂRȚILOR DONATE

Organizatorul se obligă să expedieze lunar, pe cheltuiala proprie, toate cărțile donate în campanie în luna anterioară Asociației ”Eu, tu și ei”.