Ultima pisică neagră

sau ce înseamnă o carte bună pentru copii

Ce înseamnă o carte deșteaptă pentru copii? Eu cred așa:

În primul rând trebuie să aibă dramă - mă refer la sensul clasic al cuvântului, nu trebuie să fie neapărat tragică, dar să se întâmple ceva în ea, să te facă să simți ceva.

Apoi să fie bine scrisă și povestită, cuvintele să curgă frumos și natural, întâmplările și detaliile să aibă sens împreună - iar detaliile sunt super importante, detaliile într-o carte, fie că sunt ele ilustrate sau povestite, sunt canvasul pe care sunt zugrăvite personajele. Fără detalii, personajele și povestea sunt plate, mai ales în literatura pentru copii.

Apoi, și poate cel mai important, să te învețe ceva fără să te învețe ceva. Adică să îți pună mintea la contribuție ca să îți tragi propriile concluzii - asta numesc eu un fel de respect pentru inteligența cititorului. Nu ai nevoie ca o carte să-ți pună pe tapet niște idei gata mestecate, ai nevoie de una care să te facă să trăiești în pielea personajelor și de acolo, din acel loc plin de emoție - și uneori periculos - să-ți extragi singur, cu creierul tău în creștere, niște idei despre viață.

---

Acestea fiind zise, Ultima pisică neagră de Evghenios Trivizas, de la Editura Frontiera, este o carte FOARTE deșteaptă după criteriile anterioare.

Pe scurt - și vă avertizez că urmează spoilere! - este povestea unei insule pe care pisicile negre încep să fie încet-încet considerate aducătoare de ghinion - știți, ghinioane cum ar fi inflația, seceta, lipsa de joburi și prețurile mari la mâncare - iar populația ajunge, tot încet-încet, să le urască și să le vâneze. Iar când termină cu pisicile negre și ghinioanele tot nu dispar, trec la pisici în general.

”Oare, dacă s-ar putea, aș vrea să-mi schimb culoarea?”, mă întrebam în timp ce mergeam pe aleile din cartierul acela necunoscut. ”Și, dacă aș reuși, aș rămâne același sau aș fi altcineva?”

Ca formă, este o carte care are umor, poveste captivantă, personaje foarte credibile care, chiar dacă în cea mai mare parte sunt, well, pisici, descriu tipologii umane pe care e ușor să le simpatizezi - sau să le detești, după cum merită :)). Numele traduse / adaptate ale personajelor sunt grozave, povestea e plină de acțiune - are love story, are dezamăgiri, suspans, tragedie, moarte, chiar și horror uneori, aș spune - din toate câte un pic, suficient încât să coloreze povestea fără a fi prea mult pentru un cititor tânăr. E o carte pe care nu poți s-o lași din mână.

(click mai jos pentru răsfoit rapid ca să vedeți cum arată ”pe dinăuntru”)

Ca fond, este un manual excelent, cât se poate de hands-on, despre puterea propagandei, despre discriminare, despre nedreptate și felul în care ea se poate insinua pe nesimțite în societate, despre capacitatea omului de a face rău - de fapt, mai degrabă despre felul în care moralitatea devine... variabilă, în funcție de vremuri.

Despre trădare în dragoste (există și asta! 😊) și despre felul în care într-o zi poți fi rege (motan răsfățat cu frizer personal) iar în următoarea un dușman de clasă vânat prin tomberoane. Despre prietenie și cum se manifestă prin acțiuni mici, în viața de zi cu zi, dar și despre ce înseamnă să-ți pierzi prietenii. Despre cum să-ți regăsești puterea și să nu te lași pradă disperării, chiar când nu mai vezi cale de ieșire - pentru că ești cu adevărat ULTIMUL din specia ta.

Este o carte minunată, plină de subiecte de discuție foarte foarte bune nu numai pentru copii, dar și pentru noi, cei mari.

Unul din fragmentele mele preferate este cel în care pisicile negre, deja transformate de propagandă în creaturi non grata și hăituite de toată lumea, convoacă o întâlnire și le cer disperate ajutorul celorlalte pisici, încă iubite de oameni: cele gri, cele albe, cele de culoarea cafelei și a scorțișoarei și cele de toate culorile. Întâlnirea se desfășoară prin reprezentanți și, spre surprinderea pisicilor negre, frații de alte culori, deși îi susțin teoretic, se feresc să și întreprindă vreo acțiune concretă de susținere, de teama de a nu păți și ele ceva.

Partea asta mi-a amintit de cititatul acela celebru - ”pentru ca răul să triumfe e suficient ca oamenii să nu facă nimic”. Mai jos fragmentul, în lectura mea cu o dicție discutabilă.

Cartea a apărut la Editura Frontiera într-o ediție foarte frumoasă, în traducerea - în opinia mea savuroasă - a lui Claudiu Sfirschi-Lăudat și cu ilustrații de Gabi Toma, care semnează și conceptul grafic și coperta.

Ca ”look” este perfectă din punctul meu de vedere: necartonată, adică ușor de ascuns în geanta de vacanță, iar dimensiunea paginilor și a literelor este exact ce trebuie pentru un cititor care încă nu prea are chef de lecturi cu volum mare. Are 36 de capitole scurte, foarte palatabile, aș zice - și mi se pare genial că o carte cu subiecte atât de grele e așa de ușor de citit.

Finalul - fericit - este și el minunat: un avertisment blând că, dacă nu suntem atenți, răul oricând poate reapărea printre noi.

Totul este așa de liniștit, de calm, de pașnic…

Cum de s-au putut întâmpla toate câte s-au întâmplat, mă întreb, și încerc să mă conving că niciodată, dar niciodată așa ceva nu poate să se mai întâmple.

Dar undeva, în adâncul inimii, știu că aici, pe insula noastră, ca pretutindeni, pisicile uită, oamenii uită, iar nebunia n-are nevoie de prea multe ca să izbucnească din nou, luând-o iarăși de la capăt, fir-ar să fie…

Cinci asteroizi, lots of love, merită 100% să o aveți în bibliotecă, indiferent ce vârste au copiii acum.

Și încă 3 cărți grozave cu pisici, în cazul în care vă rămâne gândul acolo:

→ Cu toții au văzut o pisică, Brendan Wenzel, o carte premiată Caldecott în care aceeași pisică este văzută complet diferit în funcție de cine o privește: o pasăre, un șoricel, un câine… Bună pentru schimbat perspectiva 😁. Editura Arthur, 3-5 ani.

→ Pitschi, Hans Fischer - aventura unui motănel negru (ha!) care crede că ”there must be more to life than this”, vorba lui Belle, dar până la urmă se lămurește că tot să fii pisică e mai bine. (de acord!) Editura Frontiera, 4+ ani, dar văd că este epuizat deocamdată :(

→ Seria Garfield de Jim Davis, apărută la Arthur, care nu cred că mai are nevoie de vreo recomandare, Garfield fiind esența spiritului pisicesc dpmdv. Super entertaining și pentru copii (7+, ca să îl aprecieze), dar și pentru oamenii mari.

→ Zilele lui Savelie de Grigori Slujitel, editura Humanitas. Am salvat the best for last și atenție, e o carte pentru adulți! Dar este DELICIOASĂ. Sunt zeci, poate sute de cărți care au ca personaj principal o pisică, numai eu am un teanc întreg acasă (nefiind acasă, nu mă pot lăuda cu el acum, dar mă credeți pe cuvânt :)). Asta însă e o bijuterie, am adorat-o - este o proză așa, cum să vă spun, fină și dantelată, cu aventuri elegante pe care numai un motan cu clasă ar fi putut să le aibă, cu observații atât de delicate și clare despre lume, plină de referințe și înțelepciune detașată. Există o categorie de cărți perfecte - unde totul se potrivește împreună - subiectul, tonul, personajele, ritmul poveștii, cuvintele, insight-urile personajelor - totul - și cartea asta e în acea categorie specială, o armonie perfectă care produce cititorilor o plăcere efectiv fizică. Pentru mine, ”Zilele lui Savelie” este în categoria asta.

Acestea fiind zise, salutări din vacanță (știți cum se spune, vacanța e acel moment în care poți lucra liniștit fără să te bată nimeni la cap :)) și sper să aveți un august așa cum vi-l doriți.

Până data viitoare, love me, feed me, never leave me! 😉

❤️Ana