De la Hotzenplotz la Hörbe: Otfried Preußler și universul lui magic pentru copii
Sau cum ajungi să schimbi lumea prin povești după ce ai fost prizonier în WWII
Oh hi! 🤗 O recomandare scurtă: de câteva săptămâni, scriitorul Alex Moldovan (of Olguța fame :D) a lansat un newsletter de recomandări de cărți pentru copii. Substack m-a informat că avem doar 6% overlap de abonați, așa că dacă sunteți în restul de 94%, vă recomand să subscribe now! Alex nu e numai scriitor, ci și traducător de cărți pentru copii și tată, așa că are o vastă experiență în domeniu. Also știu sigur că și lui îi plac cărțile distractive, ca și mie 💪. Știți ce aveți de făcut! → Newsletterul lui Alex ✔️
Și acum să revenim la oile, adică poveștile noastre.
Otfried Preußler (născut Otfried Syrowatka) a fost unul din cei mai renumiți autori germani de literatură pentru copii, cu cărți traduse în 55 de limbi și peste 50 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Este ”tatăl” unuia din personajele mele preferate din toate timpurile (Hörbe forever! ❤️) și a scris unele din cele mai deștepte, pline de umor și naturale povești pe care le-am citit eu vreodată.
Citindu-l, ai zice că toată viața a fost un bunic simpatic cu un rezervor nesecat de istorii distractive. În realitate însă, adolescența lui a fost marcată de nazism, a luptat în WWII și a petrecut cinci ani în tabere de concentrare, ca prizonier pe Frontul de Est. Povestea lui este încă o dovadă că poți păstra aprinsă lumina din tine, în ciuda experiențelor negre prin care te poartă viața.
Născut pe 20 octombrie 1923 în nordul Boemiei (în actualul Liberec, Cehia), Otfried Preußler a crescut într-o casă plină de cărți. Ambii săi părinți erau învățători, iar tatăl era și un culegător de folclor și istorii locale - pasiune pe care micul Otfried o împărtășea, însoțindu-l adesea în plimbările lungi de adunat povești. Dar cea mai semnificativă influență asupra viitorului scriitor a fost bunica sa, Dora, o femeie modestă, însă înzestrată cu un talent nemărginit de a transforma experiențele vieții de zi cu zi în povești fermecătoare.
”Am crescut înconjurat de cărți. Când eram mic, fratele meu și cu mine aveam acces nelimitat la biblioteca tatălui meu, care conținea vreo șase mii de volume. [..] Cu toate acestea, niciuna dintre aceste numeroase cărți nu s-a apropiat măcar de poveștile pe care ni le spunea bunica noastră Dora. [...] Erau povești pe placul inimii noastre: amuzante și colorate, așa cum le plac copiilor, pline de întorsături neașteptate, adesea bazate pe basme tradiționale - și totuși inventate liber, desfășurându-se într-un fel sau altul în funcție de dispoziția povestitorului, până când, după multe răsturnări de situație îndrăznețe și confuzii induse cu iscusință, ajungeau la un final fericit."
Dar copilăria și adolescența lui Otfried au coincis cu ascensiunea nazismului în Germania și cu tensiunile crescânde între cehi și etnicii germani din Regiunea Sudeților, în care locuia familia lor. Ca parte a politicii de germanizare din Boemia, tatăl lui Preußler a schimbat numele familiei din Syrowatka în Preußler, după numele bunicii sale (Praizler).
Tânărul Otfried a fost membru al Asociației Tinerilor Gimnaști, o organizație sportivă care însă promova o orientare naționalistă germană. Odată cu Gleichschaltung (alinierea forțată a tuturor organizațiilor la ideologia nazistă), această asociație a fost încorporată în Hitler Jugend (Tineretul Hitlerist).
Cariera lui Preußler în Hitler Jugend este documentată în listele de promovare ale organizației. A avansat rapid, ajungând la 17 ani să fie lider al unui pluton de juniori. În același an (1941) a aplicat să fie membru al partidului Național Socialist, dar, cum era încă minor, nu se știe nici acum dacă a fost acceptat sau nu. Tot în acea perioadă a scris și o cărticică despre viața în Hitler Jugend, intitulată "Erntelager Geyer" (Tabăra Geyer), care a ajuns și pe lista de lecturi recomandate de regim pentru tineretul german.
Chiar dacă n-a vorbit niciodată de această carte sau despre alte texte pe care le-a scris în acea perioadă, Otfried Preußler n-a negat faptul că în tinerețe a crezut în promisiunile regimului nazist și că a fost apropiat de național-socialiști. Însă umbra acestor ani l-a urmărit mereu și se simte cel mai puternic în ”Krabat”, o carte la care a lucrat 10 ani și în care explorează puterea de seducție a răului.
”Vom depune jurământul la Paște și sper ca în curând să ajung pe front. Heil Hitler!”
Pe front, tânărul scrie poezii animate de dorul de casă și scrisori pentru logodnica lui, Annelies Kind, pe care o cunoscuse în liceu.
În 1944, abia promovatul locotenent Preußler, în vârstă de 21 de ani, este capturat de forțele sovietice pe Frontul de Est, în apropiere de Chișinău. Petrece următorii cinci ani ca prizonier de război, se îmbolnăvește de tifos și malarie, slăbește ajungând piele și os. Dar nu-și pierde dorința de a se exprima: scrie în continuare poezii și piese de teatru pe care le interpretează alături de ceilalți prizonieri în lagăr. În acești ani, începe să i se formeze în suflet adevărata misiune: cea de a împărtăși lumii valorile umane fundamentale de pace și înțelegere.
”Să fiu profesor - asta ar fi frumos. [...] Mi-ar plăcea să mă adresez copiilor, să-i formez și să-i educ să fie fericiți, să trăiască în pace” (OP, într-o vedere trimisă din prizonierat logodnicei lui)
După eliberarea din captivitate în iunie 1949, Preußler o regăsește pe Annelies, se căsătorește cu ea și se stabilesc în Bavaria. Trece printr-o perioadă dificilă în care trebuie să-și susțină familia în creștere (cuplul a avut 3 fiice): lucrează ca reporter local, scrie pentru diverse ziare, dar mai ales pentru emisiuni radio pentru copii.
În final, în 1954, termină studiile pentru a deveni învățător, profesie pe care a practicat-o timp de 16 ani, ajungând și director al unei școli bavareze care acum îi poartă numele (alături de alte 21 de unități de învățământ din Germania.)
”Sunt un povestitor, și am fost povestitor de când eram copil.”
După război, Preußler a devenit unul dintre primii autori germani de literatură pentru copii care și-a asumat un rol de ”conector” în numele înțelegerii internaționale. A cultivat contacte și prietenii intensive cu colegii din Europa de Est (printre altele, a fost bun prieten cu scriitorul român Iordan Chimet) și a lucrat și ca traducător, contribuind astfel la dialogul între culturi. La Biblioteca Regală din Stockholm există o arhivă a scrisorilor trimise de Preußler autoarei Astrid Lindgren.
Otfried Preußler a murit în 2013, la 89 de ani, lăsând în urmă o moștenire literară atât de variată, încât eu una nu am reușit să număr textele :)) A scris peste 35 de cărți, dar și alte texte - piese, texte individuale, poeme și materiale care se adresează și adulților (și nu toate manuscrisele sale au fost publicate!)
Din punct de vedere literar, OP a început să se remarce în anii '50. Primul său succes a fost ”Der kleine Wassermann” (1956), urmat de ”Die kleine Hexe” / Micuța Vrăjitoare (1957). Poveștile sale se remarcă prin împletirea elementelor de folclor cu cele imaginare, cu magia și profunzimea la care, fără îndoială, au contribuit și experiențele din război ale autorului.
La noi până acum au fost publicate 5 titluri de Otfried Preußler, toate la Editura Arthur.
Mica Vrăjitoare a apărut prima dată în România în 1981, tradusă de Iordan Chimet și Christa Richter și ilustrată de Done Stan. A fost reeditată cu o traducere revizuită în colecția Arthur Retro, dar acum o puteți găsi și în format mai mic, paperback, în Classic Yellow.
Este povestea ADORABILĂ a unei tinere vrăjitoare (doar 127 de ani! 🤭) care, în încercarea ei de a deveni o vrăjitoare bună se ține numai de fapte lăudabile, uitând complet că o bună vrăjitoare ar trebui de fapt să fie... rea! O carte foarte amuzantă care surprinde exact spiritul jucăuș al copilăriei - un personaj bun la suflet, muncitor și perseverent (șase ore pe zi studiază și exersează vrăji!), dar căruia îi place să mai facă și mici prostioare.
Povestea Micii Vrăjitoare a început ca răspuns la o temere a fetițelor autorului - care seara la culcare îi spuneau că le este frică de vrăjitoare. Tatăl lor a căutat să le demonstreze că în zilele noastre nu mai există vrăjitoare rele... și de aici a început totul.
În 2018, cartea a fost adaptată într-un film.
- Ia te uită, un vânător! croncăni după un timp corbul Abraxas și arătă cu ciocul în jos.
- Îl văd, spuse Mica Vrăjitoare.
Își țuguie buzele și scuipă - plici! - drept pe pălăria vânătorului.
- De ce faci asta? întrebă Abraxas.
Ea chicoti:
- Fiindcă îmi face plăcere! Hi, hi! O să creadă că plouă!
Vârsta recomandată: 7+ ani (din experiența mea este apreciată și de la 5-6 ani, cu condiția ca micul cititor să fie ”antrenat” cu lecturi mai lungi și ilustrații minime)
Tâlharul Hotzenplotz este prima dintr-o serie de 3 cărți complet neplanificate. OP a fost un mare admirator al teatrului de păpuși tradițional, cunoscut în germană drept Kasperltheater, după numele personajului principal, Kasperl (echivalentul păpușii Vasilache în România).
”La începutul anilor '60, mă chinuiam de luni de zile cu prima variantă a lui 'Krabat'. Aproape că mă îmbolnăvisem, și atunci m-am gândit: Acum o să scriu ceva complet amuzant, ca să schimb atmosfera, ceva doar pentru distracție - să zicem, o poveste cu păpuși, în care să apară toate personajele care aparțin unei piese de teatru de păpuși adevărate.”
Astfel a apărut prima poveste Hotzenplotz, cea pe care o avem și noi, în care un tâlhar atât de prostuț încât e aproape inofensiv este ”biruit” de doi băieți deștepți, fără niciun fel de violență. Este o carte - da, ați ghicit! - amuzantă, o poveste foarte simplă cu umor în detalii (cum ar fi marele vrăjitor Petrosilius Zwackelmann, atotputernic și imbatabil, dar incapabil să inventeze o vrajă care să-i facă și lui cartofi prăjiți).
S-a dovedit atât de populară printre copii, încât la rugămințile fierbinți ale publicului, autorul s-a simțit obligat să scrie o continuare. (N-am avut niciodată intenția să scriu un al doilea volum, altfel nu l-aș fi lăsat pe marele vrăjitor Petrosilius Zwackelmann să dea ortul popii în prima poveste!) Dar hei! al doilea volum a suferit de o mică scăpare scriitoricească: un teckel cu păr lung care a fost transformat în crocodil și pe care autorul a uitat să-l readucă la starea inițială la finalul cărții. Așa încât, după un nou val de rugăminți și întrebări (”ce se va întâmpla cu câinele doamnei Schlotterbeck??”), OP a decis să scrie și Hotzenplotz 3, cu mare mare grijă să nu cumva să rămână vreun fir narativ deschis și cu o declarație fermă că acesta va fi chiar ultima poveste cu Hotzenplotz.
Mai jos, un scurt fragment din Tâlharul Hotzenplotz, citit împreună cu băiatul meu preferat din întreaga lume ❤️
Vârsta recomandată de editură: 10+ ani (eu cred că merge și 8+, citită împreună, cu aceeași condiție ca mai sus. Și atenție că mai conține și câte un ”ești tâmpit!” - imho nu e o problemă, mai ales că e clar limbajul personajului ”negativ”).
Aventurile lui Vania cel Voinic este un basm reinterpretat, inspirat din folclorul rusesc și îmbogățit cu multe elemente simbolice (și mai puțin umor decât alte volume). Vania este fiul cel mic al unui țăran, iar diferența principală între el și frații cei mari și harnici este că lui ” Îi place munca așa cum îi plac unui câine urzicile”. Însă într-o zi un vrăjitor îi spune că adevăratul său destin este să devină țar. Dar pentru asta, trebuie să nu se miște șapte ani de pe cuptor, iar la sfârșitul perioadei va dobândi adevărata putere și va avea ocazia să-și împlinească destinul. Cartea e împărțită în trei părți: pregătirea lui Vania (șapte ani în care trebuie să reziste pe cuptor), călătoria inițiatică (presărată cu probe, ca în orice basm), aventura finală (în care își împlinește misiunea).
A fost cartea care mie uneia mi-a plăcut cel mai puțin din toate cele 5 (probabil pentru că speram să fie mai amuzantă), însă e foarte bine povestită și înțesată de elemente simbolice și tipare narative familiare (frații cei mari invidioși pe cel mic, bătrâna vrăjitoare, nobilul malefic care o vizează pe fiica țarului). Dacă vă plac basmele, este probabil un deliciu, Dacă nu, e un pic înceată, după mine.
Vârsta recomandată de editură: 10+ ani
Krabat sau ucenicul vrăjitorului este cea mai importantă carte a lui OP, un ”bildungsroman cu tente gotice” în care autorul a prelucrat artistic propria sa experiență de a fi sedus de puterea neagră a național-socialismului hitlerist. Este o carte multipremiată, a câștigat printre altele premiul Hans Christian Andersen și Deutscher Jugendliteraturpreis.
Otfried Preußler a lucrat peste 10 ani la "Krabat". Template-ul cărții a fost o veche legendă sorbă din Lusația, pe care scriitorul o reținuse în copilărie dintr-o carte de legende din biblioteca tatălui său. Este o carte surprinzător de detaliată, pentru care autorul a cercetat în profunzime tehnicile morăritului și viața obișnuită a unor calfe de morari din Lusația Superioară, de la sfârșitul secolului al XVII-lea. E o poveste întunecată, destinată unui public YA, foarte captivantă, dar care iți dă fiori pe șira spinării.
Krabat este un puști, un vagabond simpatic care într-o zi se trezește atras în mod inexplicabil de o moară la care ajunge ucenic - și care se dovedește a fi o Școală Neagră de magie. Povestea are un happy end - reușește să se salveze, după ce mai mulți din camarazii săi își pierd viața.
'Krabat' al meu nu este o poveste care se adresează doar tinerilor și nici o poveste pentru un public exclusiv adult. Este povestea unui tânăr care intră într-o relație cu forțe întunecate - de care este fascinat, până când își dă seama în ce s-a băgat. Este în același timp povestea mea, povestea generației mele, și este povestea tuturor tinerilor care intră în contact cu puterea și ispitele ei și își pierd capul.
Vârsta recomandată de editură: 12+ ani
Șiii am ajuns și la preferata mea: Hörbe cu pălăria cea mare! Povestea unui pitic harnic și optimist care, într-o frumoasă zi cu soare, decide să amâne munca (!) și să se bucure de o plimbare prin natură. Dar hei! bineînțeles că intervin tot felul de aventuri neașteptate și pericole neștiute, din care piticul nostru scapă cu ajutorul inteligenței, dar și al norocului său. La sfârșit, se alege cu o poveste grozavă - și cu un nou prieten!
Cartea asta e preferata mea pentru că 1) e amuzantă și 2) Hörbe e printre cele mai bune role models pe care le-am văzut vreodată într-o carte. Este un pitic independent, singurul care nu-și împarte casa cu vreun alt coleg, harnic și prevăzător, cu o gospodărie impecabilă. În același timp, îndrăznește să încalce regulile fără să-i pese deloc de părerile vecinilor, este curajos, dar și precaut, deschis către prietenii noi și mereu vesel și optimist. Recunosc că citesc din ea de fiecare dată când am o zi mai proastă, ca să-mi aduc aminte cine e my spirit animal :)).
Apoi, în fața lui Hörbe se deschise Poiana-Celor-Șapte-Coline: îl întâmpină cu o strălucire verde și aurie. Și din nou sclipea roua, și din nou fulgerau și străluceau parcă de o mie de ori o mie de perle și nestemate de pe frunze și firele de iarbă.
”Pe pălăria mea cea mare!” gândi Hörbe. ”Lumea este atât de frumoasă și luminoasă ca în ziua cea dintâi!”
Nu era el un mare cântăreț, micul drumeț. Totuși începu să cânte:
”Lume, lume, lume!” cânta în timp ce pătrundea în lumina scânteietoare. ”Ce frumos este să trăiești! Ce minune că exist!”
Am mai scris despre ea la momentul apariției aici.
Vârsta recomandată de editură: 7+ ani.
Și cu asta am ajuns la finalul acestei ediții dedicate unui autor care mereu îmi ridică moralul, ceea ce înseamnă că și-a îndeplinit misiunea: aceea de a face lumea puțin mai frumoasă și mai iubitoare.
Să aveți o săptămână grozavă! Also, #CărțileSuntDistractive 😉
❤️ Ana