4 cărți ilustrate pentru preșcolari* (și una pentru părinți)
care n-au nimic în comun în afară de faptul că toate îmi plac
Bună dimineața seara la primul newsletter de toamnă!
(da, planul meu era să trimit newsletterul de dimineață, dar nu mă pot abține de la tot felul de experimente video care iau mai mult timp decât estimez, așa că… 🤷♀️)
Azi am pregătit 5 cărți ilustrate. M-am chinuit foarte mult să găsesc un fir tematic care să lege toate titlurile - să fie cinci cărți despre curaj? Cinci cărți despre lupi? Cinci cărți despre revenirea la școală? Cinci cărți ca să uiți că începe școala?
Nicio idee nu mi s-a părut suficient de inspirată, așa că azi avem cinci cărți complet random, dar care oferă câteva lucruri importante pentru toate lecturile cu copiii:
✔️ întrebări pe care să ți le pui ca să te cunoști mai bine
✔️ un zâmbet (sau chiar niște hohote de râs!)
✔️ lucruri noi de băgat la cap
și, nu în cele din urmă…
✔️o plăcere vizuală! 😍
De multe ori uităm cât de importantă este ilustrația de calitate la cărți pentru copii, în special la cele pentru copiii care încă nu știu să citească. Este, îndrăznesc să spun, chiar ceva mai importantă decât valoarea literară a textului.
Când părintele citește, copilul se uită la desene, absoarbe detalii din poveste, dar în același timp își formează standardele de ”consumator de imagine”. Pe măsură ce expuneți copiii la mai multe ilustrații de calitate, vor învăța instinctiv să se ferească de desene roz cu sclipici care strepezesc dinții. Cărțile bune și frumoase sunt pentru creierele copiilor exact ce sunt legumele pentru corp - un gust care trebuie dezvoltat, dar care le va fi de folos tot restul vieții.
Să începem cu una din cărțile din raftul meu motivațional, la care apelez de fiecare dată când am o zi în care nu prea mi-a ieșit nimic la birou (de obicei zilele cu multe bugete de discutat :)). Marea carte a superputerilor, text de Susana Isern, ilustrații de Rocio Bonilla, este o carte care descrie 18, well, superputeri… și printre ele sunt unele pe care poate le ai și tu? 😉
Mie îmi place ff mult această ilustratoare, iar în cărticica asta fiecare superputere (o gamă foarte diversă, de la citit la dans sau de la umor la organizare) este reprezentată de un desen de la care se poate crea o poveste în sine - plus o mică definiție ca să pornim de undeva.
E o carte care ajută cititorul (de orice vârstă) să-și aducă aminte că suntem diferiți și fiecare din noi aduce ceva special în marea țesătură a vieții. Și că da, fiecare are o superputere, chiar dacă nu e evidentă la prima vedere. Also, poate fi folosită foarte bine cu copiii ca să:
ne găsim și să ne numim (super)puterile - și să ne amintim în ce ocazii le-am folosit
să numim superputerile prietenilor sau colegilor noștri (încercați asta la birou! Nu glumesc, o să vedeți cum celorlalți li se luminează fețele.)
să abordăm mai constructiv / vesel diferite situații de viață: nu ai chef să faci toate temele? ia folosește-ți tu superputerea perseverenței! ți-e teamă de înot? hai să invocăm superputerea curajului!
Pro tip: toate cele de mai sus pot fi folosite și în workshop-uri cu adulții din corporații. Sincer, cele mai grozave workshopuri sunt cele bazate pe cărți ilustrate pentru copii :)))
Marea carte a superputerilor, text de Susana Isern, ilustrații de Rocio Bonilla, editura Arthur. Recomandarea de vârstă a editurii: 7+. (Mi se pare logic, cred că niciun copil sub vârsta asta nu se îndoiește de propriile abilități 😁)
Michel Van Zeveren este un artist belgian care pe vremuri visa să devină Walt Disney. Probabil de-asta Povestea Lupului Adus La Exasperare De Către Scufița Roșie (titlu alternativ pe care tocmai l-am inventat pentru cartea asta) se citește ca un scurt-metraj animat. Bref, e vorba de un lup care, evident, își face jobul lui de zi cu zi, anume pândește în pădure să apară Scufița pe care s-o mănânce. Dar hei, Scufița asta e una deosebit de vocală și opinionated (deci probabil că are vreo 4-6 ani) și nu se lasă mâncată până nu i se explică exact motivul. Sunt extrem de amuzante fețele pe care le face lupul, pe măsură ce îi răspunde la fiecare ”da’ de ce?” - înspăimântător / nedumerit / enervat / furios / speriat / trist și tot așa până când ajunge să nu mai suporte și pur și simplu… o mănâncă și gata! (Echivalentul lui ”pentru că așa am zis eu!” - aș vrea să-l văd pe părintele care nu a spus asta măcar o dată în viață :)).
Este o carte potrivită pentru 3+ ani și foarte amuzantă, dacă e citită cu spiritul de auto-ironie pe care îl cere. (Ce mai puteți face cu inspirație de aici: un joc de schimb de roluri în care părintele întreabă ”Da’ de ce?” și lasă copilul să se descurce cu răspunsurile.) Un red flag pentru părinții mai sensibili: la sfârșitul poveștii, lupul, înnebunit de întrebarea care i se auzea până și din burtă, ia cuțitul vânătorului și-și despică simplu abdomenul. Din care iese o Scufiță perfect curată, uscată și cu chef de vorbă.
Da’ de ce? Michel Van Zeveren, editura Portocala Albastră. Recomandarea de vârstă a editurii: 2-5 ani.
Vorbești de lup…. și lupul a apărut din nou la Frontiera. Știți voi, lupul lui Mario Ramos care se crede cel mai frumos și cel mai puternic acum a ajuns la concluzia că este și cel mai deștept. Titlul original, ”Le plus malin”, ar putea fi interpretat și drept ”cel mai șmecher” pentru că nu e vorba neapărat de cel mai inteligent locuitor al pădurii, ci de cel care se crede mai cu moț decât ceilalți - dar, ca și în celelalte povestiri din serie, cade în plasa propriilor complexe de superioritate până la urmă. (Mai precis, în loc s-o mănânce pe bunicuță și apoi pe ”coacăza mică” aka Scufița Roșie, ajunge în pijama roz, cu toți dinții sparți și de râsul celorlalte personaje.)
Și cartea asta e foarte amuzantă, cu un pic mai mult text decât celelalte două și, așa cum ne așteptam, cu apariții ale altor personaje de poveste - Scufița Roșie, cei trei purceluși, cei șapte pitici. Lupul este un maestru al cuvintelor și complimentelor interesate, iar cartea e grozav de citit cu voce tare cu copiii. Începe cam așa:
Și aici e delicioasă trecerea grafică treptată de la lupul viclean și arogant din primele pagini la amărâtul de la final care are nevoie de ajutorul ”căpșunicii” (v-ați prins cine e!) ca să-și scoată cămașa de noapte.
Eu sunt cel mai deștept, Mario Ramos, Editura Frontiera. Recomandarea de vârstă a editurii: 5+ ani.
Curaj de șoricel de Nicolò Carozzi este o carte ilustrată splendidă din toate punctele de vedere. E o poveste simplă (șoricelul e prieten cu peștișorul, peștișorul e amenințat de pisici, șoricelul îl salvează), cu foarte puține cuvinte, dar cu ilustrații superbe, foarte ample, cinematografice cumva.
Acțiunea e foarte ușor de înțeles din imagini, dar textul (tradus de Florin Bican, așa că are, bineînțeles, o calitate muzicală ❤️) funcționează ca un soundtrack pentru vizual. Propoziții scurte care punctează momentele esențiale și creează suspans.
Lui Șoricel i-a venit o idee.
O idee trăsnită.
O idee riscantă.
O idee curajoasă.
Oare era o idee bună?
Spoiler alert - anumite idei trăsnite, riscante și curajoase sunt bune. Altele, deloc.
Cartea a apărut la editura Povestela Ofir într-o ediție foarte frumoasă, cartonată, cu supracopertă, pe hârtie de calitate… ce mai, e o bijuterie și se vede că a fost editată cu grijă și iubire. Recomandarea mea este să urmăriți toate titlurile acestei noi edituri, pentru că judecând după portofoliul actual sigur o să ne mai aducă și alte surprize delicioase pentru preșcolari.
Îi găsiți pe Facebook, Instagram, site-ul propriu, la Cărturești și la eMAG.
Și ca să nu uităm: superputerea șoricelului este… inventivitatea.
Curaj de șoricel de Nicolò Carozzi, editura Povestela Ofir. Recomandarea de vârstă a editurii: 3-7 ani
Așa, și acum că începe școala, să vorbim și despre studii. Și ce ar fi studiile, fără scris? V-ați întrebat cum a apărut scrisul, această invenție magnifică datorită căreia putem să ne fixăm gândurile pe un suport? Dar cum s-au format alfabetele? (prima oară în viața mea când am folosit cuvântul ăsta la plural :)) Știți ce e aia o glifă, sau cum ”scriau” aztecii, sau că Tolkien a creat 15 limbaje cu tot cu alfabetele aferente pentru lumile lui? Worry not, toate aceste lucruri și fff multe altele le puteți afla din O istorie a scrisului. De la scrierea cuneiformă la emoji, de Vitali Konstantinov, apărută la Grafic. Este la categoria ”benzi desenate pentru adulți”, dar părerea mea este că e foarte interesantă și pentru copii mai mari (12+ ani aș zice), cu suficient interes pentru istorie. Nu e genul de carte care să poată fi citită cap-coadă - sau cel puțin eu nu pot, este super densă și vizual și ca informație, dar de fiecare dată când o s-o deschideți o să găsiți ceva interesant.
Ca side note, se spune că atunci când scrisul (”cel mai important instrument cultural al oamenilor”) a început să fie folosit la scară mai largă, Socrate a deplâns acest obicei, considerând că oamenii se vor baza prea mult pe textul scris, o amintire fixă, fără viață, și nu-și vor mai folosi memoria, în care ideile sunt mereu vii. Sunt foarte curioasă ce ar fi zis despre ChatGPT dacă ar fi avut ocazia 🤭
(guess what, l-am întrebat pe ChatGPT ce părere ar fi avut Socrate despre el și mi-a zis că ”ar fi fascinat de faptul că exist, dar ar fi și sceptic” - fair point! :))
Și la final o întrebare / recomandare: voi ce faceți cu cărțile care v-au rămas mici? Unul din răspunsuri poate fi ”le duc la Bookisit”, târgul de carte pre-loved pentru părinți și copii. Pe 15 septembrie se va desfășura în București ediția cu numărul 17. Locurile pentru expozanți sunt deja epuizate, dar sigur merită o vizită pentru cumpărături sustenabile și activități distractive pentru cei mici.
Gata! Dacă ați ajuns până la acestui lung mesaj, felicitări, meritați o căpșunică! :D Ne ”revedem” săptămâna viitoare cu alte povești despre cărți și colateralele lor.
Alohaaa! 🤗
❤️ Ana
O parte din cartile care i-au ramas mici Marei (11 ani acum) ajunge la fosta ei gradinita. O alta merge la scoala unde o data pe an se organizeaza un targ.