Bună dimineața! Azi facem o călătorie în lumea imaginației alături de de Mihnea, librar junior absolvent, pe care vă invităm să îl urmăriți și pe propriul blog: Peripețiile lui Mihnea.
Coraline, o mică exploratoare, tocmai se mută cu părinții ei într-o casă veche, prea mare ca să fie doar a lor. Acolo mai locuiesc domnișoarele Spink și Forcible, fericite proprietare ale unor terieri bătrâni și un bărbat în vârstă nebun. Acesta pregătește un circ cu șoareci la care nu lasă pe nimeni să se uite. Într-una din zile este ținută în apartament de ploaia de afară. Neștiind ce să facă, îi cere tatălui ei o sugestie. Atât el, cât și soția sa, lucrează de acasă și par mereu ocupați. Coraline este îndemnată să numere ușile și ferestrele, tot ce e albastru și să descopere boilerul. Ușile erau 14, una dintre ele fiind în sufragerie, camera lor bună, numai că ușa nu dă nicăieri, este zidită. Normal, de cealaltă parte trebuie să fie încăperile de vânzare.
După o noapte ieșită din comun copila este avertizată de două ori în legătură cu primejdile care o pasc, prima dată de necuvântătoarele circare din mansardă, iar de cealaltă dată de bătrânelele de la parter.Prima avertizare o ignoră, în timp ce ce-a de-a doua i se pare palpitantă. Mai primește o piatră găurită în mijloc și două sfaturi ridicole.
Rămasă singură acasă, ia inelul de chei de pe tocul ușii de la bucătărie și deschide cu cea neagră și cea mai rece dintre toate neobișnuita ușă, doar că nici urmă de cărămizi. Dicolo este întuneric. Coraline trece prin acel culoar și ajunge într-o imitație a locuinței sale în care se găsesc chiar și locatarii. Acolo animalele pot vorbi, câinii nu mănâncă decât ciocolată și, cel mai straniu, oamenii au nasturi negri în loc de ochi. Cealaltă mamă și celălalt tată vor să-i înlocuiască ochii, dar fata reușește să plece. Ajunsă acasă, își așteaptă cât își așteaptă adevărații părinți până când își dă seama că cei doi au fost răpiți și duși în locul pe care ea l-a lăsat în urmă.”Când faci ce ai de făcut, chiar dacă ți-e frică,atunci ești curajos.”, îi spune amicului său egocentric, pisoiul, înainte să pășească din nou pe holul dintre lumi îmbrăcată în pijamale, cu o lumânare în mână și cu piatra de mai devreme în buzunar. Coraline ajunge să joace un joc a cărui miză era uriașă cu cealaltă mamă. (Credeți-mă, jocul acesta este mai nesuferit decât cel pe care îl joci cu ai tăi și cu o femeie pe care o vezi pentru prima dată, dar care susține că sunteți rude îndepărtate și că atunci când abia îi ajungeai până la genunchi avea grijă să nu te lovești de mobila din casă)
“Tu chiar nu înțelegi nu? zise ea. Nu vreau tot ce vreau. Nimeni nu vrea tot ce vrea. Nu cu adevărat. Ce farmec ar avea să am tot ce-mi doresc? Așa, cât aș bate din palme. N-ar mai conta. Ce-ar mai rămâne?”
Închei prin a vă pune două întrebări, al căror răspuns îl aștept în comentarii:
1.Credeți că poate fi vorba despre curaj și fără frică?
2.Există o altă Coraline?
