Pe 2 februarie întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională a Cititului Împreună / Read Aloud Day. Este una din zilele noastre preferate, pentru că ni se pare un îndemn la lectură foarte util. Vorbim de lectura ca mod de dezvoltare a creativității, a empatiei și a gândirii critice la oricine, nu doar la copii. Ne bucurăm și că se încurajează formarea comunităților în jurul cititului și mai ales apropierea și conexiunea între părinți și copii, între prieteni, chiar între profesori și elevi/studenți sau pur și simplu între fanii unei anumite cărți.
Prima mea amintire mai clară despre cititul împreună este cu bunicul meu de la țară. El ne citea, mie și verișoarelor mele, din Ion Creangă. Cărțile erau vechi, noi eram micuțe și puse pe șotii, nu prea aveam chef să stăm cuminți să ascultăm, dar până la urmă o făceam. Și aproape că era ca-n povești, stăteam la gura sobei înfofolite, îmbrăcate în ilice făcute de mamaie și ne înghesuiam și cuibăream într-un pat mic cu bunicul. El citea lent și blând și făcea pauze dese, căci noi îl tot întrerupeam ca să-i punem întrebări despre cuvinte necunoscute nouă. Era plăcut să-l ascultăm. Nu cred că era lector mai bun să-l citească pe Creangă atunci. Acasă, alături de celălalt bunic, ascultam teatru radiofonic, iar asta mi-a hrănit imaginația enorm. Tot el îmi mai citea din ziar, pentru că eram mereu curioasă de ce îl acaparau așa tare textele de pe pagini. Mi se părea foarte plăcut să mi se povestească lucruri, să stau în compania cuiva care să-mi vorbească blând și să-mi dea o stare de siguranță. Era o formă de confort emoțional minunată, mai ales când (dacă!) se strecura și Moș Ene printre gene.
Mai târziu am început să citesc cu mama în parc, în zilele de vară, când ieșeam să stăm la soare pe pături. Eu citeam din Frații Grimm, ea alegea cărți de oameni mari. Nu ne citeam una alteia, dar citeam în una în compania celeilalte și asta se simțea plăcut. Pe la 12-13 ani, mă vedeam cu o prietenă constant să citim împreună Harry Potter, fiecare cu cartea ei, apoi vorbeam ore în șir despre asta. Mă simțeam bine și când citeam în tren, la drum lung, cu oameni în jurul meu care citeau și ei. Era ca un club de lectură foarte discret. :))
Acum mă bucur să le mai citesc din cărți copiilor la librărie sau celor de clasele de yoga pentru copii pe care le țin în afterschool-uri. Mi se pare un moment magic când se strâng lângă mine, curioși să asculte și să descopere ce urmează.
Surprindem momente frumoase de citit împreună și la librărie, când părinte și copil aleg o carte, se fac comozi și se afundă în lumea poveștilor.
Vă invit și pe voi la o rememorare a acelor momente când vi se citea sau când citeați împreună cu cineva. Poate e timpul să dăm mai multă importanță cititului împreună, sub orice formă ar fi el și cu orice tip de lectură. Poate chiar e timpul să formăm cluburi de lectură mai multe, pe categorii de vârstă și să ne simțim ca acasă când ne vedem unii cu ceilalți. Ce părere aveți? 🙂
