De când lucrez zilnic cu cărțile, fie ele pentru copii sau nu, m-am întrebat de ce nu-mi amintesc să fi primit cărți de Crăciun, când eram mică.
Răspunsul: pentru că nu am primit.
În afara de Biblia pentru copii, de un Paște, de sărbători sau zile de naștere am primit haine, jucării, dulciuri, dar niciodată cărți.
Concluzia m-a uimit într-un anume fel, ai mei fiind niște oameni citiți, având o bibliotecă generoasă, dar nepotrivită pentru vârsta mea de atunci, tatăl meu citindu-mi, la un moment dat, în fiecare seară, câte o poezie de Eminescu (Vre o zgâtie de fată era preferata mea).
Așa că, de ce oare nu am primit și cărți atunci când era rost de cadouri?
Posibil să fi fost din cauza vremurile, anii ’90, în care apariția cărților ilustrate integral să fi fost o raritate sau doar foarte nereușite (erau cărți ilustrate, doar că în general prima textul, iar, deseori, ilustrațiile deveneau fade din cauza hârtie de proastă calitate). Să nu fi avut de unde alege, pur și simplu.
Într-adevăr, anii ’90 au fost tumultoși, iar apariția și dispariția editurile era ceva la ordinea zilei. Țin minte că apăruseră la chioșcurile de ziare, niște cărțulii Disney, de la Egmont, pe care “le citeam” în fiecare seară înainte să mă bag în pat. Acolo, da, într-adevăr, mai mult decât orice contau ilustrațiile, dar asta pentru că erau identice cu desenele de pe Cartoon Network. Doar că, nefiind foarte bine legate, de la atâtea “cititiri” ( de fapt nu știam să citesc și mă uitam doar la “poze”) s-au degradat destul de repede. Și iar am ajuns, într-un fel sau altul, fără cărți.
De la un punct în colo, s-au oprit și ai mei să-mi citească, din lipsă de timp sau de conștientizare a beneficiilor cititului cu voce tare, nu contează, erau alte vremuri și alte trenduri de “parenting”.
Așa că, îmi amintesc cum mama citea revista Avantaje, sau făcea un rebus, și eu, lângă ea, ajunsesem să răsfoiesc captivată Mama și copilul, pentru că descoperisem pozele și desenele din ea și pentru că era foarte groasa, deci avea să mă țină ocupată câteva zile.
Fără să insist asupra subiectului, treptat, cărțile nu au mai reprezentat un interes pentru mine, desenele și ieșitul afară fiind activitățile de bază. Nu mi-am dorit niciodată să
primesc cărți de la Moș Crăciun. Bine, nu-mi doream nici șosete, dar se pare că primeam în fiecare an, indiferent dacă erau pe listă sau nu. Trenul ca ai mei să mă învețe să iubesc cărțile și deprinderea cititului, deja se dusese. Chiar dacă, în ani, mi-au cumpărat întreaga colecție Rao pentru copii, nu m-am atins de ea decât obligată. Trenul avea să se întoarcă peste câțiva ani, super încărcat cu noi vagoane pline cu cărți de recuperat.
Zilele astea, când părinții mai mult ca oricând își doresc pentru copiii lor să ia o carte în mână în loc de tabletă sau telefon, în care ieșitul afară nu mai reprezintă o concurență directă a cititului, în care sunt atâtea distracții “imediate”, mă bucur sincer când un veritabil șoricel de bibliotecă trece pragul librăriei. Se așează pe o pernă și, fără să se miște de acolo, citește fără întrerupere, cufundat cu totul în poveste, indiferent cât de aglomerat e.
Pentru încheiere, iată o mică listă de cărți pe care îmi imaginez că aș fi putut să le primesc de Crăciun, atunci când încă nu știam să citesc, dar eram foarte dornică și curioasă să ascult povești.
Doctorul Aumădoare
Cartea cu Apolodor
Aventurile lui Habarnam
Spărgătorul de Nuci
Mănușa
Muc cel mic
Povești la telefon
Făt-Frumos când era mic
Cărticică pentru fetițe-veverițe și băieți-vevereți
Basme de Andersen
Norocul meu că lucrez într-o librărie ticsită cu cărți pentru copii. 🙂
